În cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) a fost deschis primul apel pentru depunerea de cereri de finanțare de proiecte în cadrul Programului START - Danube Region Project Fund, coordonat în cadrul Ariei Prioritare 10 – Capacitate instituțională a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Programul START se adresează în special organizaţiilor publice sau private cu personalitate juridică - în special instituţiilor de dimensiuni mici şi organizaţiilor societăţii civile.
START va oferi sprijin pentru pregătirea și promovarea de proiecte cu relevanţă pentru regiunea Dunării, respectiv, proiecte în care se abordează probleme din cel puțin o Arie Prioritară SUERD și care sunt inițiate cu parteneri din două state SUERD, cum este cazul României și Serbiei.
Valoarea proiectelor finanțate în cadrul START - Danube Region Project Fund se va încadra la un nivel cuprins între 10.000 şi 40.000 Euro/proiect, iar beneficiarii proiectului vor trebui să asigure cofinanţarea cu 10% din valoarea proiectului.
Aplicațiile pentru finanțare se vor depune prin intermediul unei aplicații on-line,
în perioada 15 – 17 Septembrie 2014. Programul START pune la dispoziția celor interesați fonduri totale de 900.000 de Euro, asigurate în proporție de 95% de Comisia Europeană şi 5% de orașul Viena.
Mai multe informații despre Programul START - Danube Region Project Fund și modalitatea de aplicare pot fi obținute accesând:
www.danube-capacitycooperation.eu/pages/start