|
Prima pagina
|
Stiri
Sărbătorim Ziua Cooperării Europene la Reșița
15 Septembrie 2014
RESITA: 19.09.2014 - ora 19.00
Piata 1 Decembrie 1918
La mijlocul lunii septembrie, cetățenii Europei, alături de vecinii de la granițe, sărbătoresc din nou Ziua Cooperării Europene. Evenimentul organizat sub motto-ul „La granițe, ne dezvoltăm împreună”, urmează să fie organizat pentru a treia oară, fiind o recunoaștere bunei colaborări între regiunile și țările Uniunii Europene și statele vecine. Ziua Cooperării Europene oferă comunităților românești și sârbești care locuiesc în zona de graniță posibilitatea de a se bucura de realizările obținute în urma implementării proiectelor transfrontaliere comune finanțate în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia.
În acest an suntem onorați să așezăm Municipiul Reșița în centrul evenimentelor de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene. Reșița se alătură astfel unor orașe importante care găzduiesc manifestări cu această ocazie: Milano, Nicosia, Valencia, Strasbourg, Bruxelles, Turku, Copenhaga sau Canterbury.
Vineri, 19 septembrie 2014, în Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița, cu începere de la ora 19.00, Ziua Cooperării Europene va fi sărbătorită cu un concert extraordinar al orchestrei „Filarmonica Banatul” din Timișoara, o prezentare de modă ce cuprinde stilizarea unor costume de inspirație tradițională din zona de graniță româno-sârbă sub semnătura unor celebrii creatori (Cătălin Botezatu, Milanka Berberović și Ružića Ristić), iar la final, liceeni din Reșița și Vârșeț își vor scrie gândurile și dorințele pe hârtie și vor fi lăsate moștenire generațiilor următoare într-o „capsulă a timpului” , ce va fi îngropată în curtea Palatului Cultural din Reșița și deschisă în anul 2044.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Biroul Sârb de Integrare Europeană din cadrul Guvernului Republicii Serbia, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița și Asociația Culturală Reșița Română.
Inapoi
|
|