Secretariatul Tehnic Comun al Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara organizează Ziua Cooperării Europene 2015, în data de 25 septembrie, la Veliko Gradiste, Republica Serbia, în Sala Sporturilor, cu începere de la ora 19.00 ora locală.
“La granițe, ne dezvoltăm împreună” este sloganul evenimentelor inițiate din 2012 și “Împreună suntem puternici” este motto-ul acestei ediții, prin care se subliniază importanţa eforturilor comune depuse de regiunile de frontieră pentru dezvoltarea armonioasă a acestor zone. În cadrul acestor evenimente, până acum, peste 12.000 de participanți au sărbătorit succesele cooperării transfrontaliere româno-sârbe.
În cadrul Zilei Cooperării Europene 2015 vor fi prezentate participanților 10 filme promoționale ale unor proiecte finanțate prin Program, un spectacol tradițional folcloric susținut de beneficiari ai Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia și un moment artistic oferit de trupa de teatru Državni posao, cu traducere simultană în limba română.