Prima pagina
|
Stiri
Interes crescut pentru Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia
2 Februarie 2016
Secretariatul Comun al Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara anunță încheierea primei etape de depunere a propunerilor de proiecte transfrontaliere pe granița româno-sârbă.
În urma apelului pentru propuneri de proiecte deschis în perioada 15.09.2015 – 01.02.2016, un număr mare de instituții și organisme neguvernamentale din România și Serbia au depus 193 de propuneri de proiecte, confirmând interesul crescut al comunităților din această zonă transfrontalieră pentru proiectele cu finanțare europeană.
Proiectele depuse urmează să fie examinate şi evaluate de către o Comisie Comună de Evaluare (Joint Evaluation Committee), iar cele mai bune proiecte, din cele 193 de proiecte depuse, vor fi propuse spre finanțare, cu aprobarea Comitetului Comun de Monitorizare (Joint Monitoring Committee).
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara dorește să mulțumească tuturor instituțiilor și ONG-urilor care s-au implicat în conceperea unor proiecte de bună calitate. Efortul depus de instituțiile care au scris proiecte va contribui la dezvoltarea și la îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii acestei zone de graniță.
Comunicat de presă.
Inapoi
|