În perioada următoare pentru a facilita accesul la informații și instruirea celor care doresc să acceseze fonduri europene prin intermediul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, Secretariatul Comun împreună cu Autoritatea de Management din România și Autoritatea Națională din Serbia, vor organiza în aria eligibilă a programului mai multe evenimente de informare și promovare a celui de al doilea apel pentru propuneri de proiecte.
Școlile, spitalele, organizațiile non-profit și autoritățile publice locale din România și Serbia, interesate în depunerea unor proiecte transfrontaliere româno-sârbe trebuie să aibă în mod obligatoriu un partener din țara vecină, iar propunerile de proiecte trebuie să fie depuse până la data limită de 30 martie 2018, ora 16.00, ora locală a României, în mod exclusiv prin accesarea portalului e-MS: http://ems-rors.mdrap.ro
Suma alocată pentru acest apel de propuneri de proiecte este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Potențialii beneficiari, precum și toți cei interesați de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia pot obține mai multe informații accesând Ghidul Aplicantului disponibil pe site-ul: www.romania-serbia.net