Prima pagina
|
Stiri
A mai rămas o zi până la Ziua Cooperării Europene
20 Septembrie 2012
Vineri, 21 septembrie 2012, în toată Uniunea Europeană şi în ţările vecine se organizează pentru prima dată Ziua Cooperării Europene, un eveniment care sărbătoreşte succesul şi realizările cooperării dintre regiunile şi ţările europene.
Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia s-a alăturat acestei campanii de comunicare pentru a sărbători succesul înregistrat prin implementarea, începând cu anul 2009, a 46 de proiecte cu o valoare de 16,86 milioane euro (fonduri IPA CBC), care au contribuit la dezvoltarea socio-economică a regiunii de graniţă dintre România şi Republica Serbia. În acest moment, alte 45 de proiecte, cu o valoare de aproximativ 30 de milioane de Euro se află în stadiul de contractare, urmând ca în viitorul apropiat să înceapă implementarea acestora.
De Ziua Cooperării Europene, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Biroul de Integrare Europeană din cadrul Guvernului Republicii Serbia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara au pregătit un eveniment festiv care să sărbătorească excelenta colaborare existentă între România şi Republica Serbia în domeniul colaborării transfrontaliere, finanţată din fonduri europene.
În 21 Septembrie 2012, începând cu ora 19.00, în Parcul Rozelor din Timişoara, locuitorii din zona de graniţă româno-sârbă sunt aşteptaţi să sărbătorească Ziua Cooperării Europene.
Cooperarea Teritorială Europeană este un instrument al Uniunii Europene care uneşte oameni şi propune soluţii pentru a rezolva provocări comune ce nu pot fi gestionate uşor de o singură ţară. Mai multe informaţii cu privire la Ziua Cooperării Europene pot fi obţinute accesând: www.ecday.eu, www.facebook.com/cooperationday şi http://twitter.com/CooperationDay
Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia finanţează proiecte comune care valorifică potenţialul de dezvoltare al zonei de graniţă dintre România şi Republica Serbia.
Inapoi
|