Implică-te în Ziua Cooperării Europene 2013!
Alătură-te campaniei de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene prin realizarea unui poster care să redea cooperarea între cetățenii Europei, inclusiv în zona de frontieră româno-sârbă! Crează un poster de mărimea unei coli A3 (420 x 297 mm) folosind orice material specific artiștilor: carioca, creion, acuarelă sau programe de design grafic.
Cine poate participa? Copii cu vârsta de maxim 16 ani care locuiesc în Europa.
Termen de depunere: 24 August 2013.
Cooperarea Teritorială Europeană este un instrument al Uniunii Europene care unește oamenii, dincolo de frontiere, pentru a rezolva provocări comune ce nu pot fi gestionate ușor de o singură țară. Adunând împreună cunoștințe și resurse, cooperarea teritorială europeană sprijină consolidarea administrației, transporturilor, educației, sistemului de sănătate și multe altele. Ziua Cooperării Europene este în data de 21 septembrie, sărbătorind succesul și realizările cooperării teritoriale europene prin organizarea unor evenimente desfășurate în zonele de graniță pe parcursul întregii săptămâni.
Mai multe detalii.